razvan ghindaoanu > romana l english    
 
 


Click on any image to see FULL details.
Comments :
constantinUn proiect trist.... prin consecintele pe care le surprinde... insa remarcabil prin lucrurile pe care le documenteaza.
Veronica GasparBuna ziua. Am si eu o curiozitate. Se mai pot developa undeva filme Azo? Am un film care as dori sa-l developez, iar in Targu Mures nu am gasit pe nimeni care sa ma poata ajuta sau indruma la o persoana anume. Multumesc!
RazvanVa pot eu ajusta cu developarea filmului AZO. Va rog sa ma contactati pe mail sau pe mobil pentru a discuta detalii.
Leave a comment :  
Name *  
E-mail (will not be published) *  
Message *  
  Campurile marcate cu * sunt obligatorii
 

AZO

AZO este un proiect de documentare și arhivare fotografică care conduce fotojurnalismul în punctul în care această practică fotografică dobândește o turnură artistică. Mai precis, el utilizează capacitatea de analiză a prezentului și a imediatului specifică jurnalismului, înțeles drept modalitate de investigare a vieții sociale într-un context istoric dat, cu auto-reflexivitatea specifică artei contemporane.
Parte a unei instalații fotografice mai ample, proiectul documentează sub forma unei narațiuni vizuale evoluția Fabricii de materiale fotosensibile AZOMURES, de la construcția sa în perioada comunistă până în prezent. Pentru puținii cititori care nu ar cunoaște această informație, Azomureș era singura fabrică de acest gen din Romania în timpul guvernării comuniste, numele său devenind un brand cu rezonanță. Dar povestea fabricii reconstituită de Răzvan Ghindăoanu expune nu doar istoria fotografiei românești din perspectiva suportului și a materialelor folosite, ci și pe cea a economiei post-comuniste. Astfel, ea ridică însăși problema memoriei, a reamintirii trecutului comunist și a modului în care ne raportăm la acesta. Este oare util și etic să uităm ceea ce fost? Conform căror criterii decidem ce merită uitat și ce trebuie reamintit mereu ? La ce riscuri se expune o economie fragilă atunci când ”se” decide că o anumită ramură de producție este nerentabilă ? Care este rezonanța afectivă a istoriei fabricii Azomureș, sinonimă în bună parte cu producția fotografică românească vreme de decenii ?
Intenția generală a proiectului este așadar una cu o deschidere socio-istorică mai amplă chiar decât aceea de a prezenta istoria unei fabrici-epitom pentru fotografia românească. Luând cazul combinatului Azomureș drept exemplu privilegiat, intenția acestei investigații fotografice vizează chiar realizarea unui comentariu subiectiv asupra situației post-industriale a României, aflată de mai bine de douăzeci de ani într-un process de privatizare, capitalizare și dezintegrare a fabricilor considerate nerentabile. Se știe că, după 1990, fotografia analogă a fost progresiv înlocuită de cea digitală, iar materialele fotografice au fost tot mai mult importate din vest. Această situație particulară reflectă însă și condiția generală a economiei românești, în care investițiile occidentale au colonizat și în cele din urmă au suprimat producția locală, chiar dacă cele din urmă încă erau productive economic și tehnologic. Evident, întreg acest proces a influențat și situația combinatului, aflat în proces de demolare, ale cărui ultime zile Răzvan Ghindăoanu le conservă pe suport fotografic.
Deși sunt aparent neutre, prezentând cadre generale sau imagini ale utilajelor, fotografiile sale poartă în ele memoria locurilor și mai ales lasă în afara cadrului o întreagă serie de povestiri. Ele sunt de fapt urma pretins obiectivă a unei serii de discuții și de interviuri cu o parte dintre cei care au lucrat la combinat. Fiecare cadru expune de fapt o simplă constatare a autorului, făcută la persoana întâi, cu subiectivitatea și cu dificultățile de înțelegere proprii unui vizitator al trecutului.
În fine, un aspect important al proiectului este faptul că este realizat pe hârtie și film fotografic produse chiar la AZO. Mai mult, imaginile sunt impresionate pe film expirat din 1993 și sunt imprimate pe hârtie expirată din 1987. Astfel, trecutul (hârtiei folosite) și prezentul (privirii fotografului) se suprapun constant, dublându-se și în imaginea finală expusă publicului. Acest aspect al fotografiilor sale comentează involuntar chiar incertitudinea memoriei și ridică discrete semne de întrebare cu privire la obiectivitatea fotografului ca martor al propriei vremi. Nu astfel funcționează chiar propria noastră memorie, cu inevitabile goluri, lapsusuri, suprapuneri între imaginea actuală și cea trecută, între ceea ce ”a fost” în momentul captării imaginii și și ceea ce ”va fi fost” în momentul expunerii imaginii, după cum se exprima Roland Barthes? Nu este oare imaginea, de o calitate ușor (și voluntar) alterată, similară modului în care propria noastră memorie scrie și re-scrie propriile date, realizează asocieri intime și descoperă semnificații afective și intraductibile ?
Poate că locul imaginar în care proiectul jurnalistic al lui Răzvan Ghindăoanu se înscrie este unul filosofic de o însemnătate nebănuită de autorul său. Astfel, prin forma de expunere aleasă, el expune totodată procesul firesc al uitării înscris în chiar structura memoriei colective și a reamintirii, expunând inevitabilele puncte oarbe și omisiuni ce caracterizează, în cele din urmă, conștiința colectivă, până la momentul în care semnificația obiectului expus nu mai rămâne decât o simplă tonalitate afectivă.